Un proiect pentru viitorul unei cetăți istorice.
Actuala incintă fortificată a oraşului, construită din cărămidă şi piatră, a fost ridicată din ordinele regelui maghiar Matei Corvin care, la 1486, ordonă ca toţi cetăţenii să participe la lucrări, indiferent de poziţia lor socială. Construcţia cetăţii a fost finalizată în jurul anului 1534. Mai mult de 470 de ani mai târziu, în 2008, un proiect de reabilitare a cetății este inițiat.
Povestea reabilitării acestui important monument istoric a început în 2008 o dată cu realizarea studiului de fezabilitate și a continuat cu elaborarea proiectului tehnic în perioada 2011-2013. După parcurgerea tuturor pașilor birocratici, Primăria Mediaș a semnat contractul de finanțare pentru întreaga investiție în septembrie 2014, urmând ca în martie 2015 să se demareze lucrările propriu-zise de reabilitare ale incintei fortificate, acestea finalizându-se în decembrie 2016.
Cetatea este alcătuită din 10 tronsoane, fiecare tronson având în componență ziduri de fortificație, turnuri și / sau bastioane.
S-au proiectat și executat atât lucrări exterioare cât și interioare. S-au reabilitat și modernizat aleile pietonale, suprafețele carosabile, spațiile verzi și construcțiile în sine, zidurile și turnurile de fortificație.